Esenta vietii

Zeul lichid

Dintotdeauna am stiut ca fara apa n-am putea trai. Asa ca oamenii s-au preocupat mereu sa gaseasca lichidul vital, sa-l transporte, sa-l stocheze – evident, la nivelul de dezvoltare tehnologica al fiecarei epoci. Si mai faceau ceva civilizatiile vechi – ceva ce noi, azi, nu prea mai facem: venerau apa, o respectau cu o teama superstitioasa, celebrau puterea ei datatoare de viata, aducandu-i omagii si ofrande, spre a se bucura de ocrotirea ei. Nativii americani desfasurau ceremonii in care executau dansuri ale ploii, chemand apa din cer, cea care facea sa creasca deopotriva plantele semanate de ei si ierburile salbatice, hranind animale si oameni. Vechii egipteni celebrau revarsarea anuala a Nilului, sursa fertilitatii campiilor. Grecii si romanii antici venerau zeitati ale apelor, aducandu-le jertfe si inaltandu-le temple. Stramosii nostri cereau cerului ploaie, savarsind ritualuri vechi, precum Paparudele si Caloianul, care noua ne par azi doar niste pitoresti obiceiuri satesti, dar care, pentru cei de dinaintea noastra, erau actiuni magice intreprinse cu toata seriozitatea, pentru a rezolva o problema si ea de maxima seriozitate: nevoia de apa.

• Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
• Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură

Apa nu era numai o resursa necesara intretinerii vietii trupului; legatura omului cu ea trecea dincolo de simpla nevoie fiziologica, intrand in spatiul unde domnea magia, credinta in existenta unor forme de energie nevazute, impalpabile, dar reale, care legau tot ceea ce exista. Stramosii nostri, dupa ce construiau fantani, le sfinteau, privindu-le nu ca pe niste simple rezervoare de apa potabila, ci ca pe instrumente ale legaturii indestructibile dintre lumea de aici si cea de dincolo, intre cei vii si cei plecati. A face o fantana in "spatiul public", la marginea drumului, era o actiune insemnata in ierarhia faptelor bune care iti asigurau rasplata in viata viitoare. In sistemul de credinte al societatii traditionale romanesti, cel ce facea o fantana pentru folosul oricarui trecator insetat o facea "de sufletul cuiva" – al membrilor familiei deja disparuti sau chiar al sau propriu –, caci apa pe care o daruia in acesta lume celor insetati avea s-o primeasca el insusi "pe cea lume".

Apa-medicament

Terapii bazate pe apa exista din timpuri imemoriale. Multe dintre cele mai vechi medicamente preparate de om erau extracte apoase ce se bazau pe proprietatea apei de a dizolva substantele active din plante. Renumele tamaduitor al anumitor ape balneare se intemeiaza, de asemenea, pe continutul de substante dizolvate in ele. Dar exista si numeroase terapii care implica utilizarea apei "simple"; aceste metode sunt adunate sub umbrela termenului de hidroterapie. Medicina populara cunostea de multa vreme efectele benefice ale imbaierii in anumite ape si exista izvoare renumite inca din Antichitate. Dar hidroterapia a inceput sa fie aplicata in mod sistematic si controlat abia in secolul al XIX-lea, doi dintre oamenii-cheie fiind Vincent Priessnitz (da, cel cu "prisnitele", de la numele lui provine termenul) si Sebastian Kneipp. Metodele – bai generale sau locale cu apa rece sau fierbinte; impachetari (cu ajutorul unor cearsafuri ude), comprese etc. – au cunoscut un succes imens, reusind sa vindece numeroase afectiuni sau cel putin sa le amelioreze simptomele: sa scada febra, sa aline durerile etc. Odata cu aparitia medicamentelor de sinteza cu actiune rapida, hidroterapia si-a mai pierdut din adepti. Utilizarea apei ramane insa de actualitate in fizioterapia destinata recuperarii sau pentru usurarea unor suferinte cronice.

Viitorul nu suna chiar bine

Cu atatea nevoi umane in care apa se dovedeste de neinlocuit, preocuparea pentru asigurarea ei este la fel de fireasca azi ca in urma cu 10.000 de ani. Dar daca, pana in urma cu cateva decenii, insuficienta sa era problema catorva regiuni desertice de pe glob, unde, de altfel, si densitatea populatiei era scazuta, AZI LIPSA APEI INCEPE SA-SI ARATE COLTII CHIAR SI IN TARILE CARE N-AU AVUT NICICAND PROBLEMA ASTA.

Rezervele de apa la nivel mondial se imputineaza – este un fapt dovedit, desi e paradoxal cand te gandesti ca ghetarii se topesc sau cand dai peste tot de stiri si reportaje despre inundatii. Insa inundatiile sunt, in general, evenimente scurte si intense, strict localizate si cu caracter efemer. De aceea sunt si atat de puternic mediatizate, intocmai cum o imbolnavire subita si grava atrage atentia tuturor asupra bolnavului, pe cand seceta vremurilor noastre seamana mai degraba cu o boala cronica, insidioasa, care se agraveaza treptat. Populatia creste. O populatie in crestere inseamna o nevoie tot mai mare de alimente. Deci agricultura trebuie sa tina pasul. Dar obtinerea unor recolte ca lumea presupune utilizarea unor cantitati mari de apa (70% din consumul global). Apoi, numarul oraselor creste, iar orasele sunt mari consumatoare de apa. Sisteme de canalizare, fatade si strazi asfaltate care trebuie spalate – toate inghit alte si alte milioane de metri cubi de apa. Iar cand nici precipitatiile nu mai sunt ce erau, cand cresterea temperaturilor medii anuale, generata – dupa afirmatiile unor savanti – de efectul de sera artificial, determina secete prelungite si aridizarea unor regiuni care, in urma cu trei sferturi de veac, erau verzi si roditoare, totul se combina intr-un scenariu de cosmar: oare cat timp va mai trece pana cand vom ajunge ca traitorii pe planeta Arrakis (cea din romanul Dune, al lui Frank Herbert), planeta-desert ai carei locuitori beau apa recuperata din excretiile propriului corp – reciclate cu ajutorul unor costume speciale – si pretuiesc apa mai presus de orice, in asemenea masura incat nu-si mai ingaduie nici sa planga, spre a nu risipi, prin lacrimi, cea mai valoroasa dintre resurse?

300.000 kmp de uscat din jurul Mediteranei se usuca vazand cu ochii; desertul se intinde peste Europa pe masura ce climatul cald si secetos din nordul Africii inainteaza spre noi. |n Australia, o seceta care dureaza deja de cativa ani a afectat pana acum mai rau decat se poate spune 10.000 de familii de fermieri, nevoite sa-si abandoneze gospodarile care devenisera incapabile sa le mai asigure supravietuirea. |n statul american New Mexico, peste 45 de milioane de copaci au pierit intre anii 2002 si 2005, din pricina temperaturilor de cuptor si a lipsei de apa. Se micsoreaza amenintator debitele unor fluvii si rauri care asigurau apa pentru zeci de milioane de oameni. In nordul insetat al Chinei, peste 400 de milioane de oameni din vreo 100 de orase se lupta cu restrictiile la apa. Pe continentul african, ceea ce era grav devine si mai grav: regiunile semiaride devin aride de-a binelea, iar marile lacuri, cum este Ciadul, se micsoreaza aproape vazand cu ochii, precum o baltoaca in zilele calduroase de vara. Si prognoza ne anunta ca exact asta ne si asteapta: o lunga, foarte lunga, mult prea lunga vara calda si, mai ales, secetoasa: cele mai urate prevestiri meteo ne instiinteaza ca, in secolul nostru, cantitatea de precipitatii va fi cu 30% mai mica decat in secolul XX. Analizele computerizate ale unor modele de evolutie a climei i-au condus pe savanti spre concluzia ca aceasta va fi o tendinta dominanta a veacului XXI.

Solutii cu dus si-ntors

Una dintre rezolvarile propuse de specialisti este extinderea instalatiilor destinate desalinizarii apei. Multe dintre tarile care se confrunta cu insuficienta apei dulci necesare in agricultura si pentru consumul uman au iesire la mare. Poate o fi un fel de compensatie, mai stii? Daca ar desara apa marina pentru a o folosi in agricultura, dar si la spalat, gatit, baut etc., oare problema s-ar rezolva? Pare simplu, dar cei care au studiat lucrurile bine de tot ne avertizeaza ca solutia desalinizarii apei de mare, asa ademenitoare cum pare, este de fapt una cu doua taisuri. In primul rand, la nivelul tehnologiei actuale, desalinizarea in instalatii de mare capacitate implica un mare consum de energie. Deja stim prea multe despre legatura dintre toate problemele mediului ca sa ramanem indiferenti la o solutie tehnologica energofaga. Asta ar insemna sa incerci sa rezolvi o problema creand (sau agravand) o alta. Inca si mai important, dupa parerea unor experti, este impactul pe care o asemenea solutie l-ar avea asupra consumatorilor. Oferindu-li-se o astfel de ocazie, oamenii ar fi tentati sa-si inchipuie ca, gata!, problema s-a rezolvat, avem apa destula, deci, hai sa consumam! Or, obiectivul pe termen lung, daca vrem sa iesim cu bine din treaba asta, este sa invatam sa reducem consumurile. De acord, agricultura inghite apa multa, dar nici consumul casnic, mai ales in orase, nu e de neglijat. Ideea castigatoare, pe termen lung, este ca fiecare sa-si dea seama ca acele cateva zeci sau sute de litri pe care, cu putina grija si fara mare efort, i-ar putea economisi in fiecare saptamana conteaza foarte mult.

Ajungand dependenti de desalinizare, oamenii (inclusiv politicienii, activistii protectiei mediului, cercetatorii) ar deveni mai relaxati in aceasta privinta, iar consecintele pe termen lung ar fi extrem de serioase. Un specialist recunoscut, profesorul Tony Allan, a avertizat autoritatile britanice in privinta proiectului de a construi o mare statie de desalinizare in estuarul Tamisei. El a afirmat ca acest lucru ii va impiedica pe oameni sa caute solutii mai eficiente si sa privesca problema in intregul ei, citand exemplul Barcelonei si al Israelului, care "au facut aceasta greseala". Si iata ca, anul acesta, Spania a fost nevoita sa importe apa din Franta, cand rezervele Barcelonei au scazut la 15% din capacitate. (Cu toate acestea, proiectul englez a fost aprobat de Agentia de Mediu din Marea Britanie, care l-a descris drept "necesar, din pacate!")
Desi noile solutii tehnologice dezvoltate de marile companii in domeniu pot fi utile multor tari, asta nu trebuie sa opreasca pe nimeni de la a cauta solutii in propria ograda, in functie de situatia concreta. China, de pilda, planuieste o redistribuire a resurselor de apa dinspre sud spre nord cu ajutorul unei fantastice retele de tevi, rezervoare si statii de pompare, care ar urma, pana in anul 2025, sa impanzeasca tara, pompand 50 de kilometri cubi de apa pe an dinspre sudul mai jilav spre nordul uscat de sete. Pentru unii suna bine, pentru altii nu prea: proiectul e aspru criticat din cauza impactului ambiental pe care l-ar putea produce si a faptului ca milioane de oameni ar trebui mutati, tot asa cum s-a intamplat si cand a fost construit uriasul Baraj al celor Trei Defilee, un alt proiect hidrologic colosal "made in China". Alte tari considera ca adevarata cheie a succesului ar fi reducerea consumului, mai ales a celui casnic, prin programe educationale, dar si prin sisteme de contorizare & tarife care sa incurajeze un consum rational (sau, daca vreti, sa descurajeze consumul nerational).

Pe de alta parte, in agricultura, sistemul de irigare cu picatura, desi destul de vechi pe piata, nu este inca suficient de raspandit; extinderea folosirii lui ar putea genera economii importante, furnizand culturilor cantitati precis masurate de apa, necesare unei bune dezvoltari. Apoi, ar mai fi metoda instalatiilor duble. La ora aceasta, in marea majoritate a asezarilor se foloseste, pentru curatarea toaletelor, apa rece potabila, din aceeasi teava prin care vine apa rece la robinet; cu alte cuvinte, cand "tragem apa la WC", consumam litri intregi de apa curata, buna de baut, pentru a carei producere se cheltuieste multa energie. Metoda dubla presupune existenta a doua tevi separate pentru apa rece: una destinata apei potabile, alta pentru asa-numita apa gri, incomplet tratata, nu tocmai purificata, deci improprie pentru baut, dar tocmai cat trebuie de buna pentru a curata o toaleta. Asemenea instalatii nu sunt usor de montat in asezarile deja dotate cu sisteme traditionale (si vechi), dar ar trebui avute in vedere macar in cazul cartierelor noi.
Si, in fine, poate parea de ras, dar expertii ne spun (cam pe un ton de repros) ca nu stim sa folosim eficient nici macar apa de ploaie. A strange apa de ploaie nu e, evident, o metoda hi-tech de a rezolva problema insuficientei resurselor hidrice; totusi, s-a calculat ca in Marea Britanie, pe un acoperis de marime obisnuita, cad 80.000 de litri de apa anual (bine, acolo, in UK, ploua mult, dar si la noi, in zonele din nord, inca mai cad ploi si zapezi in cantitati interesante). Adunata si pastrata, practic cu costuri zero, o asemenea cantitate de lichid (si chiar una mult mai mica, la o adica) ar genera o mare economie de apa de la robinet, putand fi folosita la udarea gradinii, la spalarea masinii sau chiar pompata in rezervoarele toaletelor. (Facem ce facem si tot la toalete ajungem!)

Concluzie: nu te intreba ce poate face tehnologia inalta pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru mediul care a ajuns in halul in care a ajuns tocmai din cauza multor tehnologii inalte destinate imbunatatirii confortului tau. Nu spune: ei, parca mult conteaza ce consum eu, o singura persoana! Conteaza. Consumul a multe asemenea persoane a contribuit la aparitia problemei, iar grija acelorasi multe persoane (fiecare cate un pic) va contribui la rezolvarea ei.

Razboi pentru apa

Una dintre marile temeri ale oamenilor este aceea ca insuficienta rezervelor de lichid vital va ajunge sa genereze conflicte intre tarile care impart resursele de apa ale unei mari, ale unui fluviu sau ale unui mare lac. In Orientul Mijlociu, deja un butoi cu pulbere, concurenta pentru apa intre tari precum Israelul, Iordania si Siria, s-ar putea adauga celorlalte motive de conflict. Egiptul, a carui agricultura este sustinuta de apele Nilului, ar putea avea probleme daca state din amonte, precum Etiopia, s-ar apuca sa consume cantitati foarte mari din apele fluviului. Cum raurile si fluviile strabat adesea mai multe tari, insuficienta apei poate deveni repede, dintr-o problema economica, una politica. Si, in cazul cel mai rau, lucrurile pot porni pe o cale militara.

Si, totusi, o creatie bizara

La prima vedere, nimic mai simplu si mai obisnuit ca apa – banala apa de care avem parte toata ziua. Curge la robinet, cade din cer, se gaseste de cumparat peste tot – intr-adevar, in tarile binecuvantate cu resurse hidrice, ca marea majoritate a statelor Europei – APA E CEVA CUM NU SE POATE MAI BANAL.

Nici din punct de vedere chimic nu pare sa fie vorba despre ceva prea complicat: o molecula alcatuita din doi atomi de hidrogen si unul de oxigen, o formula chimica scurta si simpla: H2O. Mare lucru! Si copiii stiu asta! Dar savantii care studiaza straniul lichid ce ne alcatuieste si ne inconjoara sunt in continuare entuziasmati, uluiti, frustrati uneori – caci apa dezvaluie noi si noi ciudatenii, iar uneori refuza cu incapatanare sa-si dezvaluie secretele…Apa este poate cea mai bizara dintre creatiile chimice ale naturii. E cea mai studiata substanta de pe Pamant si, totusi, are inca atat de multe necunoscute, incat cercetatorii se simt indemnati sa o studieze in continuare, cu mijloace din ce in ce mai sofisticate. E un compus plin de ciudatenii, o substanta paradoxala: in starea sa lichida, are multe proprietati neobisnuite pentru un lichid. In stare solida – gheata –, se comporta diferit de multe alte solide. Si vaporii de apa au ciudateniile lor. Proprietatile electrice ale apei, vascozitatea, tensiunea superficiala si numeroase alte trasauri sunt surprinzatoare pentru savanti.

Structura moleculara a apei este cunoscuta multora dintre noi: o molecula in forma de V, alcatuita din doi atomi de hidrogen legati de unul de oxigen. Dar – un lucru mai putin stiut – aceste molecule nu sunt stabile; nici vorba ca, odata legati de un atom de oxigen, cei doi atomi de hidrogen sa ramana acolo pe vecie. In stare lichida, moleculele de apa isi schimba intruna atomii de hidrogen intre ele. Procesul se accelereaza intr-un mediu acid sau bazic. Chiar si intr-un mediu neutru (pH 7), timpul mediu pe care il petrec impreuna cei trei atomi dintr-o molecula de apa este de numai o milisecunda. Asadar, apa e permanent in miscare, chiar la nivel molecular. Pentru a explica structura moleculei de apa (distantele dintre atomi, unghiurile formate de axele acestora etc.), au fost propuse de-a lungul vremii numeroase modele, menite a explica diferitele proprietati ale neobisnuitului lichid. Toate aceste modele au slabiciunile lor; la ora aceasta, nu exista inca un consens deplin intre savanti, deci nu exista un model universal acceptat, pentru bunul motiv ca nici un model nu a reusit sa explice toate ciudateniile de comportament ale apei. Asadar, cunoasterea structurii moleculare a apei ramane in continuare o aventura palpitanta.
Desi nimic nu pare mai neutru si mai inert decat apa – "apa chioara" –, in realitate ea este o substanta cu o mare reactivitate. La temperatura mediului ambiant, aceasta caracteristica nu este foarte pronuntata, din cauza numeroaselor legaturi de hidrogen din structura apei, care o fac relativ stabila; in schimb, la temperaturi mai inalte sau sub influenta campului electromagnetic, apa devine o substanta puternic reactiva, capabila sa interactioneze cu o imensa varietate de alte substante si sa produca reactii complexe, multe dintre ele implicate in procesele ce caracterizeaza materia vie.

Tot din categoria paradoxurilor: apa e atat de raspandita, atat de banala pentru noi, incat avem tendinta de a o socoti cel mai tipic dintre lichide; de fapt Lichidul prin excelenta. Nimic mai fals. Apa are multe proprietati atipice pentru un lichid, inventariate de-a lungul timpului de cercetatori si adunate sub numele de caracteristici anormale ale apei. Dar tocmai aceste caracteristici anormale, spun specialistii, sunt cele care au permis aparitia vietii pe Pamant si tot ele reusesc sa intretina viata. Procesele tulburator de complexe care au loc in materia vie sunt posibile tocmai pentru ca apa este asa cum este. Puternicele forte de coeziune dintre molecule fac ca apa sa aiba un punct de inghet neobisnuit de mare, mult mai mare decat ar fi de asteptat de la un lichid cu o asemenea structura; de aceea e planeta scaldata de ape, care acopera trei sferturi din suprafata ei, si tocmai in aceasta apa au aparut primele organisme vii. Proprietatile sale termice fac ca vietuitoarele, care contin mari cantitati de apa, sa-si poata dezvolta mecanisme de reglare a temperaturii corpului. Tot datorita acestor proprietati ale apei, marile, oceanele si marile lacuri functioneaza ca rezervoare de caldura, acumuland-o in timpul verii si restituind-o lent in timpul perioadelor reci, fapt ce permite perpetuarea vietii de la un an la altul.

Datorita polaritatii moleculelor, apa este un excelent solvent, capabil sa dizolve un mare numar de substante si facand astfel posibile reactii chimice care ar fi imposibile in absenta ei. Are proprietati remarcabile in ceea ce priveste hidratarea macromoleculelor biologice (de pilda proteinele si acizii nucleici), permitand existenta structurilor tridimensionale carora li se datoreaza proprietatile complexe ale acestor compusi. Atat punctul de topire, cat si punctul de fierbere ale apei sunt neobisnuit de ridicate. Apa isi reduce volumul cand se topeste. Apa este neasteptat de putin compresibila, tinand cont de structura ei. Apa are o vascozitate anormal de mare. Are, de asemenea, o tensiune superficiala neobisnuit de inalta. Constanta dielectrica e ciudat de ridicata, densitatea este de asemenea mare si sporeste odata cu cresterea temperaturii, conductivitatea electrica a apei in stare solida (gheata) scade odata cu cresterea presiunii… Si tot asa, peste 60 de proprietati neobisnuite, comparativ cu cele ale altor lichide, au fost inventariate de cercetatorii care au studiat apa.

Ciudatenii explicate si ciudatenii neexplicate

De bine, de rau, pentru multe dintre comportamentele bizare ale apei au fost elaborate explicatii stiintifice, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Nu. Apa are si un numar de proprietati pentru care inca nu exista nici o explicatie. Inexplicabile n-or fi ele, dar inca nu le-a dat nimeni de cap. Graficele care descriu variatia presiunii vaporilor de apa in functie de temperatura nu seamana cu nimic din ceea ce se asteptau savantii sa vada. Relatia dintre presiune si densitate, dintre modificarile de temperatura si cele de volum, dintre temperatura si vascozitate se abat de la norma. Si, pe masura ce se mai elaboreaza cate o explicatie, alte si alte caracteristici stranii ale "banalei" ape ies la iveala in urma experimentelor de laborator.

Water, water everywhere

CAT PUTEM TRAI FARA APA? DOAR VREO 100 DE ORE, raspund oamenii de stiinta. Cu alte cuvinte, desi privim si folosim apa ca pe un lucru fara prea mare valoare, nimic nu-i este mai necesar vietii decat ea.

Fatul uman, dezvoltat intr-un mediu lichid, are corpul alcatuit din apa in proportie de 90%. Continutul de lichid din organism scade treptat, pe masura ce omul inainteaza in varsta; totusi, chiar si la maturitate, corpul nostru contine circa 50% apa. O continua curgere de molecule de apa, o neintrerupta miscare a lor intre fluidul intracelular si cel extracelular tine in functiune fantastica alcatuire care este organismul viu. Complicate mecanisme hormonale regleaza cu finete echilibrul hidric, ajustand absorbtia si eliminarea apei astfel incat delicata balanta sa nu se incline primejdios in nici o parte. In mod normal, apa este introdusa in corp gratie sistemului digestiv, prin mijlocirea a mai tot ce inghitim, fie ca este vorba despre bauturi sau despre ceea ce numim in mod obisnuit mancare – de la alune, care contin doar 6% apa, pana la legume si fructe zemoase, care inglobeaza adesea apa in proportie de peste 80%. Dar apa este fabricata si in interiorul corpului, datorita reactiilor biochimice din tabloul complex al metabolismului. Numeroase reactii au ca rezultat dioxidul de carbon si apa, care primeste diverse roluri. O mare parte este folosita pentru eliminarea din organism a substantelor inutile sau toxice rezultate in urma reactiilor metabolice.

O alta parte e utilizata pentru controlul temperaturii corpului; transpiratia ramane un mijloc extrem de eficient de a preveni supraincalzirea organismului. Si, in fine, o cantitate importanta este pur si simplu retinuta in corp, pentru a face posibila desfasurarea tuturor proceselor vitale, de vreme ce acestea implica substante solubile si reactii ce se desfasoara in prezenta apei. Apa este deci atat mediu, cat si participant in cadrul interactiunilor moleculare: actioneaza ca solvent, dar si ca factor de separare, transporta nutrientii produsi de metabolism, hormonii si alte substante esentiale; face curatenie, eliminand deseurile; pastreaza forma celulelor, regleaza temperatura corpului etc. etc. De fapt, are atat de multe functii, incat chiar si sumara insiruire a catorva ne face sa intelegem de ce e indispensabila. Toate cantitatile de apa Inghitite/utilizate/eliminate depind de diversi factori, legati de obiceiurile alimentare, de activitatea noastra si de clima. Consumul de apa este la randul lui influentat de elemente de ordin fiziologic, psihologic, dar si social. De pilda, obiceiul de a bea o bere (sau doua, trei… cinci) cu prietenii nu are neaparat legatura cu nevoia de hidratare a organismului; are deci radacini psihice si sociale, ceea ce insa nu-l impiedica sa influenteze aspectele fiziologice ale hidratarii (sau suprahidratarii…).

Povestile apei in limbile Pamantului

Mult inainte de a se cunoaste mecanismele de actiune a apei in cadrul proceselor fiziologice, la nivel celular si molecular, oamenii stiau, bineinteles, cat de importanta este apa. Nici nu le-a fost prea greu s-o afle: orice om stie ce insemna a-ti fi sete. Chiar si azi, multi semeni de-ai nostri sufera si chiar mor de sete. Poate nu intamplator, evolutia tehnologica a avut in vedere, in cea mai mare masura, pe langa construirea casei, adapostul necesar, fizic si psihic, fiecaruia dintre noi, si constructiile destinate aducerii, pastrarii, distribuirii si utilizarii apei. Remarcabile sisteme de irigatie care transportau apa de la mari distante au fost realizate in vechile orase ale Asiei; apeducte grandioase, fabuloase realizari ingineresti au facut mandria Imperiului Roman; stavilare si canale, rezervoare si bai si fantani au fost construite peste tot in lume.
Indispensabila proceselor vitale, apa s-a dovedit esentiala si din punctul de vedere al economiei. Nici o asezare umana nu se poate lipsi de apa. Apa inseamna transporturi ieftine si eficiente, prin urmare un comert intens; multe dintre cele mai mari orase ale lumii isi datoreaza dezvoltarea faptului ca se afla langa mare, ocean sau cursuri de apa navigabile. Apa este sursa de energie, iar geniul ingineresc al umanitatii a folosit de milenii acest dar al naturii.

De la mori de apa si pana la hidrocentrale, de la gatirea alimentelor in apa fierbinte a izvoarelor geotermale (cum se mai face inca in Noua Zeelanda) la sisteme intregi de incalzire urbana cu ajutorul apei calde furnizate gratuit de mama natura (cum se face in Islanda), apa care curge, tasneste, se prelinge sau se aduna pe suprafata Terrei ori sub ea a impins inainte civilizatia umana. Apa este, totodata, cel mai la indemana (si un foarte eficient) agent de curatare, gratie capacitatii ei de a dizolva o multime de substante. Chiar daca parerile in privinta curateniei corporale au variat de-a lungul timpului – intre romanii care facusera din baie o desfatare rafinata si europenii medievali incredintati, cei mai multi, ca baile frecvente debiliteaza corpul si il imbolnavesc, prin urmare trebuie evitate –, oamenii par sa fi ajuns acum la o cale de mijloc; fireste, cu variatii datorate conditiilor locale concrete: acolo unde apa este o resursa rara si pretioasa, asa cum se intampla in unele zone desertice, baia zilnica nu poate fi un obicei la fel de raspandit ca in tarile din vestul Europei. Curatarea cu ajutorul apei nu se margineste la igiena personala: mari cantitati se consuma pentru curatarea toaletelor si indepartarea reziduurilor menajere, necesitand sisteme de canalizare – una dintre cele mai importante inventii ale umanitatii. Lipsa unui sistem de canalizare eficient este considerata de specialisti principala cauza a morbiditatii si mortalitatii ridicate in tarile subdezvoltate. Lipsa de apa potabila este una dintre marile probleme globale. Odata cu incalzirea climei, care influenteaza si rezervele de apa ale planetei, amenintarea devine si mai grava.

Citeste continuarea in pagina a 2a